Digi in strainatate nu mai e demult varianta pentru romanii plecati

Publicat pe Un comentariu
digi in strainatate
  • Digi in strainatate nu mai este varianta castigatoare pentru romanii dinafara tarii.
  • Cu receptoare din secolul trecut, Hyunday – vedeta RDS&RCS -, cu o mono-cartela sau cele cu doua cartele, aparate batrane si depasite tehnologic

Imaginea se umple de linii orizontale care nu mai dispar sau aparatul raspunde cu greu la telecomanda si e clar ca receptorul se cere trimis direct la cimitirul electrodomesticelor de consum.

Cinci – sase apeluri zilnic se refera la asta: oameni cu antene parabolice, aparate si contracte de Digi facute in tara sau aici, cu abonamente platite de rude, cunoscuti sau prieteni care uita sa le plateasca de toti banii.

Vorbim astazi despre Digi tv, componenta a companiei RCS&RDS, care retransmite canale de televiziune prin satelit in baza unei licente dedicate si care a fost multa vreme vedeta preferata a romanilor plecati in Spania, Italia sau in alte tari europene. Legislatia europeana referitoare la drepturile de difuzare de continut audio-vizual in Comunitatea Europeana s-a mai schimbat in ultimul timp astfel ca putem vorbi cu mai multa larghete despre lucruri soptite pana in aprilie 2018 dar cunoscute de toata lumea.

Astazi inca primim telefoane cu „vreau un Digi” de la clienti care vor un aparat, un receiver pentru retransmisia televiziunile romanesti. Pe vremuri, ceream „adidasi” cautand incaltaminte sport, nu neaparat ADIDAS. Si astazi numim „xerox” orice fotocopie de document chiar daca e facuta cu un copiator Minolta. La fel si cautarea unei solutii pentru accesul la televiziunea romaneasca s-a impregnat in mentalul romanesc ca „Vreau un Digi”.

Asta spune multe despre cat de profunda a fost patrunderea marcii DIGI in cultura ultimilor douazeci de ani. Lucrurile se schimbă, viata merge mai departe iar domeniul tehnologic, al dispozitivelor destinate publicului de larg consum, nu face exceptie. In strainatate receptoarele standard Digi inca functionale sunt precum Lincolnurile captusite care inca mai circula impotriva logicii pe strazile din Cuba, simboluri incantatoare dar piese de muzeu oricum.

De doi ani pentru Digi in strainatate nu se mai lucreaza service, tehnicienii independenti care ar putea sa o faca se gasesc in imposibilitatea de a oferi suport iar asta face sa creasca proportional numarul celor care migreaza spre Focus sau Telekom. In urma proceselor din justitie in care directori ai companiei au fost judecati pentru mita sau santaj (vezi procesele cu grupul Intact – Antena) iar unii dintre ei condamnati, RCS&RDS a hotarat ca romanii dinafara tarii nu sunt interesanti. Sub pretextul respectarii legalitatii duse la extrem compania a adoptat o politica de zero interes pentru cei plecati.

Este adevarat ca preturile la ei au ramas mici, inca au cea mai ieftina oferta lunara din piata pentru pachetul de programe de televiziune pe care le ofera dar asta este atractiv doar pentru cei ce locuiesc in Romania. Si, eventual, pentru cei carora inca le functioneaza receptoarele.

Dinafara, pentru Digi tv este imposibil accesul la service.

Daca aparatul s-a stricat il poti schimba doar in tara, doar titularul de contract, la agentie si daca Digitv are aparate sa dea; daca nu, apare pe tejghea temuta lista de asteptare. Omul din diaspora nu are timp sa astepte 2-3 luni pana binevoiesc dumnealor sa aiba disponibilitate de material. Multe dintre comunicarile zilnice povestesc exact aceasta relatie arogant / suficienta catre omul venit in tara pentru cateva saptamani cu aparatul Digitv in plasa. Iar cei care au ghinionul sa fie titulari de contract trebuie sa faca un drum in Romania special pentru asta sau sa astepte pana la viitorul concediu.

Canalele grupului Intact nu au fost retransmise de Digi TV o lunga perioada de timp din motive subiective, compania RDS avea un proces cu Intact. Antena 1, 3, Euforia, canale cu un mare numar de telespectatori fideli au lipsit din platforma si nu din vina celor care continuau sa plateasca abonament luna de luna. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care au pierdut un mare numar de clienti. Utilizatori, multi dintre ei cu contracte de 10-12 ani vechime, au reziliat contractele RDS&RCS sau nu le-au mai platit renuntand la aparate in favoarea Telekom sau Focus.

Ca utilizator este aproape imposibil sa te conectezi la platforma „MyAccount” a Digi in strainatate pentru plata facturilor fara sa cunosti codul de client sau numarul de factura. Inca un semn ca aplicatia este destinata exclusiv clientilor din tara. Nimeni deafara nu are la indemna un punct Digitv unde ar putea sa se identifice cu buletinul, la adresa titularului poate ca a ramas o doamna in varsta sau chiar nimeni iar clientul care ar vrea in continuare sa isi plateasca abonamentul se vede in imposibilitatea de a se identifica pe platforma online cu singurele date pe care le are la dispozitie, CNP-ul sau cardul.

Dintre datele de client pe care Digitv le detine in urma semnarii contractului, seria cardului si cnp-ul titularului sunt la indemana utilizatorului dar codul de client si seria ultimei facturi nu. Digi tv a ales sa ofere ca unica forma de identificare numarul de client sau factura lunara, pe care posesorul de contract si aparat Digi tv este foarte probabil sa nici nu le mai aiba, daca le-a avut vreodata. De aici disponibilitatea pentru apeluri riscante catre vecini, rude sau prieteni in care nu pot avea prea multa incredere dar sunt disperati. „Am trimis o suta sa-mi plateasca televizorul si mi-a platit o luna”. Mare parte dintre noii clienti de Telekom sau Focus in strainatate provin dintre fostii utilizatori de Digi TV.

Televizoare moderne LED HD. Cu Digi?

 

Nu ramanem in urma timpului, schimbam televizoarele, oferte sunt din plin, cu preturi irezistibile; astazi primesti un televizor HD in oferta chiar si numai daca nu te schimbi de banca cu salariul. Ai un splendid televizor LED atarnat pe perete si te uiti doar la Cuatro?! Vreau sa vad meciul Madridului, platesc abonament la Digi pentru asta, cum adica aparatul meu nu e compatibil cu televizorul?! Proportional, undeva la 80% din totalul aparatelor de la ei aflate inafara tarii sunt inca din generatia veche.

Televizoarele de ultima generatie urmeaza trendul si nu mai au conexiuni A/V clasice, perifericele se conecteaza acum prin HDMI, un cablu finut care da o imagine cristal si un sunet impresionant, potrivit pentru vizionarea unei partide de fotbal. Aparatul digitv standard nu are iesire HDMI. Vrem altul, modern care sa mearga cu televizorul nou. Nu se poate. Aparatul il poate schimba doar titularul de contract, in tara si daca RDS are receptor disponibil, lucru despre care auzim ca nu se prea intampla cam nicaieri in tara.

Ce e de facut, asteptam pana la vara la concediu poate avem noroc si mergem in tara? Si daca, la fel ca anul trecut, RDS spune ca nu are receptor HD la schimb?

Un comentariu la „Digi in strainatate nu mai e demult varianta pentru romanii plecati

  1. Sunt in Italia si nu stiu cum sa imi platesc cablu ptr.nu am pe nimeni sa mi-l plateasca

Lasă un răspuns